Tabara Nationala de Arte Preluca

Nici nu ştiu cu ce să încep. Toate vin aşa deodată, imagini, multe imagini şi multe sentimente ale organizatorului şi ale spectatorului ce am fost în acelaşi timp. Oaia risipitoare, literatura la firul ierbii, în Dealu Înalt (la cenaclul de marţi dimineaţa mi se pare), la uşa bucătăriei, teatrul la şură, la vie, la prispă (şi de unde mai răsărea Claudiu cu câte un monolog), folkul şi literatura la focul de tabără din amfiteatrul acela natural la marginea pădurii de stejar, "aci un pticuţ mai jos, nu departe", (tot acolo mergem şi anul viitor Claudiu, să ştii)... Expoziţia de fotografie (Ia uite că de o viaţă trăiesc aici şi veci nu am văzut locurile aieste ca şi amu - zice nea Viorel), poveştile cu strigoi, moroi, vampiri, muma pădurii şi fata ei, ce mai somn am avut după... Alin nici nu a mai venit la cort a zbughit-o repede la Sandu în casă. Cronicarul de Preluca tinând jurnalul taberei, cavalerul prunilor de Preluca lângă el, teatru în Mănăştur în ziua de târg, mâţa cu lebeniţa în apă în râul Cavnic, jocul de şură cu grupul Iza unde lume multă, multă, multă, "cum nu o mai vazut Dealu Corbului" de abia se mai zărea prinre coşercile cu gogoşile cu şi fără gaură. Da viitura de horincă, vorba cronicarului!!! fotograful Dan, care era pe tot locul, Zero care adunat cu paişpe fac cinşpe, caricaturistul Gabi agăţându-şi la "uscat" caricaturile (meserie periculoasă), Alin şi toporul, puşca şi cureaua lată (cântată în miez de noapte după atâta poezie şi folk), prinre toţi făcându-şi apariţia dl Manolescu şi dl Radof, folk, doine şi poezie spuse în nopţile cu lună plină, luna impresionată, sentimente înecate în rugi cu mure şi o poveste frumoasă cu din nou nopţi cu lună plină, un cântec despre toamnă şi lacrimile Ralucăi la plecare... despre toate astea aş scrie mai mult dar îmi apare aşa deodată Sigina, care parcă e lângă mine, care strigă: Ştefan!!!! nu mai e varză!!! Ba e, dna Sigina, e, uită-te mai sus, că toate le-am făcut varză, numa de nu s-ar supăra călăul taberei că aşa a făcut şi ea. Ce să fac dacă aşa vin toate?
eeee! dar amn fost la înălţime, de ce să nu o spunem? că e sus acolo, e departe! O săptămână în care s-a trăit normal, vorba Dariei de acolo de sus, de pe cal (la propriu). aaa! se poate să uit tocmai noaptea dormită în şură? (stinge-ţi-s-ar bateriile la lanternă Ducule!), lacrimile scurse după... şi îmbrăţisări cu grămada...
Mulţam fain domnilor cântăreţi, domnule caricaturist, domnilor şi doamnelor fotografi, domnilor poeţi, prozatori şi dramaturgi cu şi fără barbă, mulţam fain domnilor actori care aţi adus spectacolul în spectacolul lumii. Şi propun ca această primă ediţie să o numim: Preluca sau "Adevărul dat pe faţă". Mulţam Liviu! Doamne Ajută!